Rolul cuştii în educaţia câinelui
Câinii sunt nişte animale foarte teritoriale. Ei preferă să aibă un loc numai al lor, unde să se simtă în siguranţă. Câinii nedomesticiţi obişnuiesc să aibă propriul bârlog, un loc care să simtă că le aparţine. De aceea, stă în natura lor să-şi caute un astfel de adăpost. Iar, în timp, oamenii au învăţat să folosească această „slăbiciune” cu scopul de a-i controla, pentru a le modela caracterul şi a-i instrui cu privire la câteva reguli elementare de comportament. Iar cuşca poate fi folosită cu succes şi ca instrument pentru eliminarea stresului la câine.
Opinia generală este că a ţine un câine închis într-o cuşcă este o dovadă de cruzime şi de rău-tratament asupra animalelor. Nimic mai fals. Acelaşi răspuns l-ai primi şi dacă a-i întreba orice medic veterinar sau expert în dresaj.
Adevărul este că dacă-i oferi ocazia de a avea propria cuşcă, prietenul tău patruped îţi va fi recunoscător şi se va simţi mai relaxat şi în siguranţă. În plus, în acest mod, comportamentul său distructiv va ieşi mai puţin în evidenţă, iar mobila ta va fi la loc sigur, pantofii îţi vor rămâne întregi şi nici probleme cu firele electrice roase de câine nu vor apărea.
De asemenea, o cuşcă este foarte folositoare şi dacă plănuieşti să călătoreşti şi nu doreşti să-ţi laşi câinele acasă. Majoritatea hotelurilor care acceptă animale impun, de fapt, ţinerea acestora îngrădite, pentru a se asigura astfel că-şi vor menţine camerele intacte.
Alegerea cuştii perfecte
Bineînţeles că există o mulţime de tipuri de cuşti, care vin într-o multitudine de dimensiuni. Iar întrebarea: Ce cuşcă este cea mai potrivită pentru câinele meu? pare destul de întemeiată.
Ei bine, nu există un răspuns standard. În momentul alegerii, este necesar să iei în calcul mărimea câinelui. Cuşca trebuie să-i ofere acestuia o oarecare libertate, un spaţiu suficient de mare pentru a sta confortabil în picioare, dar suficient de mică pentru a nu-i da ocazia de a-şi face nevoile într-un colţ şi, apoi, să se poată culca liniştit în celălalt. În definitiv, primul lucru pe care dorim să-l înveţe animalul nostru este să păstreze curat locul în care îşi petrece timpul, doarme sau mănâncă.
Un alt lucru pe care trebuie să-l ai în vedere se referă la vizibilitate. Câinele este o fiinţă curioasă, vrea să ştie tot ce se petrece în jurul său. Iar dacă nu poate, va deveni agitat, nervos şi există posibilitatea ca, uneori, să dezvolte un comportament exagerat de timid.
De asemenea, acordă puţină atenţie şi decorării cuştii. Ar fi indicat să amplasezi în ea tot felul de jucării (destul de mari pentru a nu putea fi înghiţite). Dacă acestea sunt rupte în bucăţi, ai grijă să le înlături, pentru a evita diversele accidente care pot apărea prin ingerarea lor.
În plus, în cazul în care plănuieşti să-ţi ţii câinele în cuşcă mai mult de două ore, oferă-i şi un vas cu apă (de preferat, unul adânc şi care nu poate fi răsturnat foarte uşor).
Majoritatea câinilor preferă să doarmă pe o suprafaţă moale. De aceea nu ar fi rău (ba chiar este recomandat) să aşterni în cuşcă o pătură sau un prosop. În cazul în care câinele dă senzaţia că nu stă confortabil şi chiar urinează pe aşternut, înlătură-l, cel puţin până când animalul încetează să mai urineze în cuşcă.
Procesul de familiarizare
Cu timpul, câinele tău va privi cuşca sa ca pe un adăpost, ca pe un loc personal, care îi oferă sentimentul de siguranţă. Dar până atunci, trebuie obişnuit cu aceasta. Poţi începe prin a-l ţine în cuşcă (lăsând uşa deschisă) câte zece minute la interval de câteva ore, fără să părăseşti camera. Mai apoi, perioada de timp în care câinele stă în cuşcă poate creşte la 30 de minute. Iar odată ce câinele ajunge la maturitate, acesta poate fi lăsat în cuşcă mai mult timp, însă nu este indicat să se depăşească şase – opt ore.
În plus, poţi pune şi câteva crochete în interior pentru ca animalul tău să se poată bucura de o oarecare recompensă şi, astfel, să asocieze cuşca cu un loc plăcut.
Dar, ţine minte! Niciodată nu-l obliga, nu-l forţa să intre în cuşcă. Această decizie trebuie să o ia singur, din proprie iniţiativă. Însă, cu siguranţă, acest lucru nu se va întâmpla de la sine. Acordă-i puţin din timpul tău şi înarmează-te cu multă răbdare.
De asemenea, sunt cazuri în care câinele începe să latre imediat ce este închis în cuşcă. Un astfel de lucru se întâmplă fie din cauză că nu a fost iniţiat corespunzător şi nu au fost parcurşi toţi paşii necesari pentru ca animalul să se familiarizeze cu noul său loc de odihnă, fie pentru că animalul tău suferă de anxietate şi nu-i place să fie lăsat singur. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul câinilor care nu au parte de suficientă mişcare. Iar unele rase de câini (precum Schnauzerii pitici) sunt, pur şi simplu, prin natura lor, gălăgioase.
O atenţie în plus trebuie să acorzi vârstei câinelui. Cu cât acesta este mai tânăr, cu atât are mai puţin control asupra eliminării excrementelor şi, în consecinţă, nu ar trebui lăsat foarte mult timp în cuşcă. De altfel, în cazul puilor care nu au mai mult de nouă săptămâni, ar fi indicat să mai aştepţi o vreme până să începi să-i familiarizezi cu aceasta.
Temperatura este un alt factor care trebuie luat în calcul. Când nivelul acesteia depăşeşte 30 de grade, nu este recomandat să ţii animalul în cuşcă. Mai ales dacă vorbim despre câini aparţinând unor rase cu botul scurt (Pug sau Bulldog) sau unor rase cu blana groasă (Malamut de Alaska, Huskie, Akita).
Achiziţionarea unei cuşti
Aşa cum spuneam, dimensiunile sunt foarte importante în alegerea cuştii potrivite. Iar preţul uneia variază între 100 şi chiar 500 de lei.
Însă, iată cât te poate costa neachiziţionarea unei astfel de cuşti: pantofii tăi preferaţi, mobila pentru care ai plătit o mulţime de bani, cablurile de la televizor sau calculator. De fapt, adevăratul preţ pe care vei ajunge să-l plăteşti, pentru că nu ai fost destul de inspirat(ă) încât să-i cumperi un astfel de lucru, va fi siguranţa câinelui şi liniştea ta.
Rasa câinelui | Dimensiunile cuştii (cm) lungime x lăţime x înălţime |
Poodle, Chihuahua ş.a. (greutate medie 3 – 5 kg) | 53 x 40 x 38 |
Schnauzer pitic, Jack Russell ş.a. (greutate medie 5 – 10 kg) | 78 x 52 x 55 |
Cocker Spaniel, Sheltie ş.a. (greutate medie 10 – 18 kg) | 81 x 55 x 58 |
Huskie, Samoyede, Golden Retriever ş.a. (greutate medie 19 – 30 de kg) | 91 x 60 x 66 |
Ciobănesc german, Malamut de Alaska, Rottweiler ş.a. (greutate medie 30 – 45 de kg) | 101 x 69 x 76 |
Terra Nova, Marele Danez ş.a. (greutate medie peste 50 de kg) | 122 x 76 x 84 |
Tipuri de cuşti
În funcţie de nevoile tale, poţi alege o cuşcă de transport sau o cuşcă pentru casă, o cuşcă din material textil sau una metalică. Dacă te gândeşti că-ţi trebuie doar pentru acasă, poţi să ai în vedere şi un coteţ, fie din material lemnos, fie din material plastic, special realizat pentru a-i oferit câinelui condiţii optime de viaţă, care oferă protecţie la căldurile toride din timpul verii, dar şi la gerul puternic al iernii.